Situatia creata in jurul si “mijlocul” lacului din Valea Morilor revine pe masa discutiilor. De aceasta data la presedentie. Chiar daca la sedinta unde s-a discutat acest subiect au participat oameni mari in stat, deciziile luate si “laudate” in comunicatul de presa, ori sunt pentru cei prosti, ori pentru cei care nu pricep nimic. Vedeti mai jos comunicatul de presa integral.
Comunicat de presă – Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a prezidat o şedinţă în problema amenajării parcului „Valea Morilor” din capitală. La şedinţă au participat ministrul construcţiei şi dezvoltării teritoriului, Vladimir Baldovici, ministrul ecologiei şi resurselor naturale, Violeta Ivanov, preşedintele Consiliului Municipal Chişinău, Eduard Muşuc, reprezentanţi ai instituţiilor specializate.
Participanţii la şedinţă au efectuat un schimb larg de opinii privind situaţia actuală şi perspectivele de implementare a proiectului de amenajare a parcului „Valea Morilor”.
Potrivit informărilor prezentate, Consiliul Tehnic privind monitorizarea reconstrucţiei lacului „Valea Morilor”, care a fost format în 2007 din specialişti de înaltă calificare din diverse domenii, a examinat minuţios toate opiniile privind modalităţile de curăţare a lacului. În urma examinării sugestiilor expuse, s-a decis organizarea procesului de curăţare a lacului prin metoda deschisă, aceasta fiind singura metodă corectă. Ulterior, au fost elaborate caietul de sarcini şi documentaţia de proiect pentru curăţarea şi evacuarea nămolului, aceasta fiind coordonată şi avizată în modul stabilit. În context au fost calificate drept lipsite de temei propunerile cu privire la curăţarea lacului prin metoda hidrantului (cu folosirea apei), fiind specificat că desecarea lacului „Valea Morilor” prin această metodă ar putea dura 10 ani, avînd în vedere capacităţile limitate ale decantorului existent.
În cursul şedinţei s-a mai menţionat că, luînd în consideraţie informaţiile contradictorii care s-au vehiculat, precum că în nămolul de la „Valea Morilor” ar fi fost depistate metale grele cu un conţinut ce depăşeşte de zeci de ori normele admise, Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale şi Ministerul Construcţiei şi Dezvoltării Teritoriului au asigurat în mod de urgenţă verificarea nămolului din lac. În acest scop, au fost mobilizate trei laboratoare acreditate: al SA „Fertilitate”, al Serviciului Hidrometeorologic de Stat şi al Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă, care au constatat inofensivitatea nămolului din lac. Mai mult ca atît, potrivit specialiştilor în domeniu, nămolul va putea fi folosit atît la tratarea solurilor erodate, cît şi în calitate de îngrăşăminte minerale a terenurilor agricole. Drept urmare, a fost luată decizia cu privire la reluarea evacuării nămolului din lacul „Valea Morilor” şi depozitarea acestuia în zona industrială Pruncul din municipiul Chişinău.
La şedinţă au fost discutate şi aspecte vizînd amenajarea teritoriului parcului „Valea Morilor” în ansamblu, fiind subliniată importanţa definitivării conceptului proiectului de reconstrucţie a zonei de agrement în cel mai scurt timp. A fost menţionată prioritatea consolidării şi reamenajării malurilor, a reconstrucţiei scărilor, a reabilitării sistemelor inginereşti ale obiectivelor de pe teritoriul parcului, etc.
Şeful statului Vladimir Voronin a subliniat necesitatea activizării procesului de realizare a primei etape de amenajare a parcului „Valea Morilor”, astfel încît în primăvara anului viitor să fie lansate şi activităţile preconizate a fi realizate în cadrul celei de-a doua etape a proiectului.
Avînd în vedere importanţa proiectului dat, participanţii la şedinţă au decis să propună Guvernului identificarea în bugetul de stat a resurselor necesare pentru implementarea acestuia, fiind discutate şi alte oportunităţi de finanţare a lucrărilor de construcţie.
Preşedintele a menţionat însemnătatea naţională a proiectului de reamenajare a parcului „Valea Morilor” din Chişinău, subliniind că realizarea cu succes a acestuia este importantă atît pentru ameliorarea situaţiei ecologice din capitală, cît şi pentru punerea în valoare a grădinii publice în cauză. Şeful statului a apreciat semnificaţia patrimonială artistică a parcului edificat în anii 50 ai secolului XX, subliniind necesitatea renovării şi păstrării acestui monument istorico-natural.
Fotografia are cel putin doi ani, nu stiu de unde ai luat-o, dar e bine sa dai sursa si autorul. Acum acolo e altfel. Vezi fotografiile mele de la 1 octombrie 2008
Chiar sper sa inceapa cat mai repede lucrarile, pentru ca daca intaryie pana in aprilie vor distruge mii de cuiburi.
De: Klaus pe 7 octombrie, 2008
la 19:59
aceasta imagine a fost facuta in perioada cand Vladimir Voronin se primbla pe malul lacului impreuna cu primul ministru de atunci, Vasile tarlev, si respev primarul din acea perioada, Vasile Ursu.
De: ssuman pe 8 octombrie, 2008
la 11:17